Asociatia Sportiva Legacy Aquatix, functioneaza ca o societate nonprofit si are ca scop atât activitatea sportivă pentru amatori cât şi cea de performanta în domeniul NATATIEI. Legacy Aquatix doreşte să promoveze natatia în rândurile copiilor, determinându-i să îndrăgească acest sport precum şi ideea de fair-play, astfel încât tot mai mulţi să-şi dorească să îmbrăţişeze această disciplină sportivă şi să devină campionii de mâine ai natatiei româneşti.
Antrenamentele se desfăşoară în cadrul Bazinului Tolea Grintescu, situat în Str. Stefan cel Mare nr 7-9, sector 2, Bucureşti. În prezent, dorim să ne impunem ca un club al elitelor, a cărui principală continuă preocupare să fie în decursul timpului selectarea şi promovarea sportivilor de performanţă. Cu toate acestea, situaţia prezentă a sportului românesc a determinat şi Legacy Aquatix să-şi lărgească aria de interes şi să îşi propună obiective noi pentru încurajarea şi selecţia viitorilor sportivi ai României.
Astfel, pe termen scurt, Legacy Aquatix îşi propune:
– un obiectiv cantitativ – constând în atragerea unui număr cât mai mare de copii pentru practicarea acestui sport, care vor fi legitimaţi şi vor continua procesul de învăţare, însuşire şi perfecţionare.
– un obiectiv educaţional – reprezentat de dobândirea abilităţilor necesare practicării acestui sport la nivel de performanţă.
Pe termen lung, obiectivele Legacy Aquatix sunt:
– lărgirea bazei de selecţie pentru loturile naţionale de cadeti, juniori şi seniori;
– câştigarea unui număr cât mai mare de medalii şi titluri naţionale şi internaţionale la copii, cadeţi, juniori şi seniori.
Speram ca prin intermediul dumneavoastră sa asigurăm echipamente necesare cat si abonamente lunare de care copii au nevoie pentru a intra la antrenamente. Suntem siguri ca putem ajunge la o soluţie care să ofere avantaje ambelor părţi.
De asemenea, dorim să le oferim oportunitatea copiiilor de a creste sănătos şi armonios, in acest fel copiii vor deveni mai rezistenţi la stresul şcolar, mai sociabili, adaptându-se mai uşor mediului, mai rezistenţi la diverse afecţiuni prin creşterea imunităţii.
Speram să putem concretiza această propunere într-o colaborare fructuoasă în cadrul viitoarelor evenimente sportive!

Asociatia Sportiva Legacy Aquatix cu sediul in str. Maica Domnului nr 10, sector 2, Bucuresti, certificat de identitate sportiva cu nr de identificare din registrul sportiv B/P/00004/2018 si registrul special nr 04, si cod de inregistrare fiscala 39754360/14.08.2018, suma care face obiectul sponsorizării se va plăti în contul beneficiarului RO11 INGB 0000 9999 0848 7631 deschis la ING BANK N.V. AMSTERDAM – Sucursala Bucuresti.